Despre noi

Pe vechile moșii ale boierilor Văcărești, adică zona Băneasa de astăzi, pe Sos. București-Ploiești la nr. 10 al Bucureștilor, aflăm amplasamentul Restaurantului Voievodal BĂNEASA, restaurant cu specific românesc, inaugurat la mijlocul anilor 2013.

Locația cu aer elegant, cu o amenajare autentică, preparate si mâncare românescă extraordinar de bună și modul de servire sunt toate gândite ca oaspeţii să se simtă trataţi şi ospătaţi regeşte, oarecum ca cei aflati in gazda la curtea marelui ban Șerban Văcărescu și a soției sale, băneasa Ecaterina Văcărescu, nobili amfitrioni ai acestor locuri.

Întregul edificiu este decorat intr-un stil ultra-elegant, asemeni vechilor cetăți de odinioară, cu armuri ale cavalerilor, tapiserii de epocă, halebarde ale gărzilor de la palat şi arme ale nobililor, ce par că-și așteaptă stăpânii …la unul dintre cele mai desavarsite chefuri intamplate vreodată.

În armonie cu întregul ambient şi concept, servirea preparatelor se face în vase specific spatiului. Suprafaţa întregului ansamblu acoperă aproximativ 1.500 mp fiind compartimentata în două saloane generoase ce însumează un număr de aproximativ 300 de locuri și este situat pe unul din malurile lacului Herăstrău, oferind si o parcare cu 30 de spaţii auto.

Capacitate locatie
180 persoane
Facilitati locatie
  • PARCARE
  • PLATA CU CARDUL
  • Restaurant cu terasa si bar
Cum ajungi la Restaurant Voievodal Baneasa din Bucuresti Sector 1, Bucuresti
Sos. Bucuresti-Ploiesti, nr. 10
Bucuresti Sector 1, judet: Bucuresti
Trimite un mesaj reprezentantului Restaurant Voievodal Baneasa

Evenimentele Mele

Pentru a avea acces la evenimentele planificate, trebuie sa fii autentificat.